Pe vremea când scriam mai des pe blog, altul - e adevărat, era un obicei în lumea bloggerilor de a își seta cuvântul anului - acea singură înlănțuire de litere ce urma să le guverneze cele 365 de zile ale anului ce urma. Parcă am făcut și eu așa o dată, dar acum simt din nou nevoia de a face asta.
Așadar, declar sus și tare cuvântul anului 2018: PERSEVERENȚĂ.
De ce? Pentru că simt că este lucrul de care am nevoie acum.
Obișnuiesc să planific, să fac liste, dar uneori - deseori, timpul este mai mult dușman decât prieten sau intervin mii de alte probleme care nu imi permit să mă țin de plan și atunci intervine ideea că nu pot să fac nimic, dar am realizat că important este să continui.
De exemplu, daca ținta mea este de a face și respecta meniul săptămânii și asta nu se întâmplă în anumite zile sau poate chiar o săptămână întreagă, continui de acolo de unde am lăsat lucrurile să nu se mai întâmple în loc să mă blazez în senzația de nimic nu merge, de ce să mă mai chinui?
Una peste alta, îmi doresc perseverență în lucrul cu mine (gimnastică, alimentație, stare de spirit, lectură, scris) și în interacțiunea cu ceilalți ( mai puțini nervi și certuri, mai multă acceptare și timp de calitate).
Evident că nu îmi iese mereu, dar important este că încerc și nu cedez sau nu mai cedez așa repede și în plus vreau sa mă concentrez pe lucrurile pozitive, alea pe care chiar le mișc și le fac să se întâmple și care îmi pot da mai multă putere și mai mult curaj că continui și cu restul.
În căutările premergătoare scrierii efective a articolului acesta, am găsit citatul de mai jos pe care m-am gandit să îl vedeți și voi:
”Perseverenșa nu este o cursă lunga; sunt mai multe curse scurte una după alta.”
Walter Elliot
Așadar, care este cuvântul care îți va guverna anul 2018? Te-ai gândit la asta? Cum vezi tu perseverența?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu