luni, 1 aprilie 2019

Impresii de lectura: Fata care citea in metrou



Am decis să încep o serie pe blog: impresii de lectură.

Aș fi vrut să o denumesc: recenzii de carte, dar mi se părea că sună prea pompos și nu se potrivește cu rezultatul, mai precis sentimentele pe care le trezesc în mine cuvintele pe care ochii le parcurg și mintea și le însușește.

Așadar, încep seria cu "Fata care citea in metrou" de Christine Féret-Fleury, prima carte citită în anul 2019.








          Autoarea este născută în anul 1961, în Franța, A studiat litere si apoi a lucrat în cercetare academică și la editura Galimard. Ulterior a publicat mai mult de 60 de titluri dedicate copiilor și tinerilor, fiind distinsă cu premiul Antigone.


          Din anul 2001 s-a consacrat în totalitate scrisului, în prezent ea trăind și lucrând în Provence. Cartea despre care povestesc aici a fost publicată în anul 2017.



luni, 26 noiembrie 2018

Suntem apa


          Uimitor pentru mine a fost momentul în care mi-am cunoscut copila și am aflat că 6 luni nu are nevoie de nimic altceva decât de mine. Eu urma să îi fiu și mâncare și apă și alint și tot.

          Apoi, încet-încet urma să mă detașez. Paradoxal, pentru mine cea de atunci, detașarea a pus mai multe semne de întrebare și a fost mai grea decât perioada de dependență absolută.

          Oare ce are asta a face cu apa, veți întreba pe bună dreptate. Ei bine are, și încă multe...

marți, 18 septembrie 2018

Jurnal 2/2018



Astăzi ... 14 Septembrie 2018;



Afară... este o zi frumoasă de toamnă, mai cald decât te-ai aștepta, dar totuși diminețile încep să piște. Îmi place perioada asta, simt cum se apropie tihna "hibernarii" autumnale sau iernatice;




joi, 14 iunie 2018

Despre simplificare


          Poate ca este un trend in acest moment, minimalismul si simplificarea ca si opus al consumerismului si opulentei sau poate ca este vorba doar despre alegeri personale.


          Aleg sa am mai putin de intretinut, de ingrijit.

          Aleg sa acord atentie acelor lucruri, imprejurari, etc. ce imi merita atentia. Ales sa petrec mai mult timp cu oameni.

          Nu stiu cum trebuie inceput, dar stiu cum am inceput eu. Tind spre o casa ordonata si organizata. Acum fiecare lucru isi are locul lui. Evident ca nu mereu si raman in acelasi loc, dar e nevoie de o perioada in care sa acord un pic mai multa atentie si ajung din nou pe linia de plutire.

marți, 12 iunie 2018

Imaginație și editări ulterioare 😏


          Povesteam aseară în jumătatea de oră de interacțiune cu jumătatea mea mai bună despre cărțile pentru copilă.


          Mie îmi plac cărțile. Asta cred că nu mai este un secret pentru nimeni. Dar, îmi plac cărțile populate de cuvinte și poze în cazul copilei și fără pentru mine. Ea, în schimb, se pare că le iubește pe cele de căutare, exclusiv cu poze, acelea în care poate căuta ea pisicuța sau poștașul sau copila blondă.



          Singura problemă este că eu nu prea știu să clădesc povești pe marginea lor. Probabil că ar trebui să știu sau să vină natural, dar nu se întâmplă așa.

marți, 30 ianuarie 2018

5 minute - Surrender

          ...sau 5 Minute Friday la origini - este vorba despre un exercițiu ce există în blogosfera internațională sau poate doar în America. El presupune ca pe baza unui cuvânt dat să scrii din suflet fără prea multă atenție la formă cât la conținut, setând cronometrul pentru 5 minute. Asta intentionez și eu să fac aici, doar că eu voi scrie marțea.

          Cuvântul de săptămâna aceasta este "SURRENDER" pe care eu l-am tradus ca și renunțare, capitulare...

          ...și iată ce am scris în cele 5 minute:

luni, 29 ianuarie 2018

Cuvântul anului 2018


          Pe vremea când scriam mai des pe blog, altul - e adevărat, era un obicei în lumea bloggerilor de a își seta cuvântul anului - acea singură înlănțuire de litere ce urma să le guverneze cele 365 de zile ale anului ce urma. Parcă am făcut și eu așa o dată, dar acum simt din nou nevoia de a face asta. 


          Așadar, declar sus și tare cuvântul anului 2018: PERSEVERENȚĂ.







joi, 25 ianuarie 2018

2018 este anul dorintelor implinite

La sfarsit de 2017 am participat la o intalnire de setare obiective pentru anul ce vine. De ce? Simplu, pentru ca asa capata mai mare importanta. Intr-un fel le-am recunoscut fata de altii.


luni, 22 ianuarie 2018

18 pentru 2018

Bine am pășit în noul an!


Bine, adevărul este că am pășit deja de ceva timp, dar mie atât mi-a luat să mă dezmeticesc. Vreau să scriu AICI și DE PREA MULT TIMP, însă mie îmi ia mai mult să îmi fac curaj. Articolul de azi ar putea fi despre noutăți sau despre obiective sau despre orice, dar am ales să scriu la întâmplare și asta voi face. Să începem așadar:


miercuri, 13 decembrie 2017

Jurnal



Pentru astazi … 13 Decembrie 2017 – acum un an pe vremea asta era prima zi la cresa pentru fetita mea, acum e donsoara mare 


Afara ... este frumos, de dimineata m-a intampinat un rasarit uimitor.






joi, 28 septembrie 2017

Dilema dilemelor...gradinita - concluzii autumnale

       
          M-am tot gandit cum si daca sa scriu despre asta si dupa aproape 3 saptamani de revenit la gradinita "ei" am decis ca este cazul.




         Ei bine, dupa cum stiti, pentru vara am ales Gradinita Sfantul Spiridon cu inima deschisa. Ma asteptam la refuzuri si incrancenari impotriva schimbarii pentru ca am descoperit ca am (poate e doar o faza) un copil cu o vointa foarte puternica si o incapatanare care ma lasa fara cuvinte de multe ori.


          Asadar, dupa o vacanta de 2 saptamani cu mami si cu tati la munte a pornit cu tati al ei, luni de dimineata spre gradinita de vara.





luni, 4 septembrie 2017

Despre schimbări, control și FRIXION

          Astăzi am decis să răspund unei provocări ce vine de la FriXion la mare aniversare-mare, mai precis 10 ani de când a luat naștere.

duminică, 13 august 2017

Filă de jurnal

Astăzi (14 august 2017) … este ziua în care resuscitez jurnalul. Am planuri mari, dar să vedem câte se vor realiza. Vremea mă ajută pe deoparte pentru ca a plecat căldura si totuși nu e încărcată inutil ci senină pe alocuri. Am lăsat copilul acasă cu mamaia ei, B va pleacă cu bicicleta pe coclauri și eu pe baricade: Modern Family 😊;

Mă gândesc... la mii și mii de lucruri și încerc prin scris să pun ordine în gânduri. Nu îmi iese mereu, dar este un alt motiv pentru care scriu. 
                       la cum o să se descurce mamaia Cătălinei cu ea o zi întreagă azi. Sper că este totul bine și la sfârșit de zi o să găsesc pe toată lumea mulțumită.

marți, 8 august 2017

Pentru că ...

Mă tot gândesc de câteva zile la ce sunt cu adevărat bună și nu știu cum se face că îmi zboară gândul imediat la orice altceva. Nu prea am răbdare, ăsta e un bai și nu prea pot sta locului. O fi ceva nativ și completat de societatea multi-tasking în care trăim.

joi, 6 iulie 2017

Dilema, dilemelor...gradinita - partea a 2-a

Cam mult timp a trecut de la prima poveste pe tema asta si nu pot zice ca atat de mult mi-a luat sa ma informez, doar ca de energie si chef pentru a pune totul pe hartia virtuala am dus lipsa.

Asadar urmatoarele pe lista ar fi :





2 ani

          Acum doi ani pe vremea asta asteptam. Era cald si eu asteptam.

          Dupa ora 12 nimic nu a mai fost la fel.

          Au trecut repede si incet in acelasi timp. A fost si frumos si greu. Am trecut prin multe etape si am invatat ca de fapt suntem foarte adaptabili.

          Avem doi ani de dormit impreuna, un pic mai putin de purtat peste tot, doi ani de alaptat si multe inceputuri si incercari.

          Am noroc de o fetita simpatica, frumoasa si desteapta ( dupa spusele asistentei de la cresa :) ), uneori cu codite, de cele mai multe ori fara. 

          Acum, suntem in perioada in care descopera tot si pot sa vorbesc cu ea, lucru ce ma incanta mult.


          La multi ani fetita mea...prima ta petrecere de pici urmeaza maine!

marți, 23 mai 2017

Philips Perfect Care Viva - review

          Pe la sfârşitul anului trecut mă bătea gândul să iau o staţie de călcat, dar am abandonat repede ideea deoarece mă gândeam că e doar marketing în spatele dorinţei mele. Idei de mamă care stă acasă şi prea mult pe grupurile de alte mămici.

          Totuşi, la începutul anului acesta, după câteva reprize absolut frustrante de călcat (cu tot cu serialele mele), am decis că e mai mult decât atât şi că oricum ar trebui să-mi scot la pensie fierul de călcat ce are un pic mai mult de 10 ani şi să cumpăr altceva.


Dilema dilemelor ... grădiniţa - episodul 1

          Prima dată când am trecut pe lângă o grădiniţă după ce a apărut minunea pe lume, o purtam în Marsupi şi era în stadiul de totală dependenţă de mine, aşa că m-am gândit că mai avem mult şi bine până acolo. Dar cum timpul are obiceiul de a zbura, acel mult şi bine a fost mai puţin de un an. 

          Fata mea, de la 1 an şi 5 luni merge la creşă, mai întâi la program scurt şi apoi la program lung. A fost o acomodare de durată, cu plecari în miezul zilei să recuperez maimuţica plângăcioasă de la creşă şi cu decizii şi poveşti şi ursuleţi şi iepuraşi şi multe şi mărunte.

miercuri, 10 mai 2017

Copii purtaţi sănătos, părinti liniştiţi

          Recunosc că nu sunt foarte bună la abordat oameni așa din senin și sfătuit. Mai mult, nici mie nu îmi place când vine cineva la mine și mă agasează cu sfaturi, poate bune, poate rele. 

          Articolul de astăzi nu este însă despre comunicare, ci despre sistemele de purtat bebelușii. Care este legătura veţi vedea mai jos şi sper eu sa descâlcesc câteva iţe sau măcar pe ale mele, daca pe ale altora nu.




joi, 13 aprilie 2017

Paștele și starea de liniște

          Tot simt de ceva timp că sărbătorile nu mai sunt ca în copilărie și e posibil să fie normal așa. Acum aștept să mai crească pitica și să facem ritualuri și amintiri de familie legate de sărbători. Probabil că anul viitor o să se întâmple minunea și o să facem cozonac împreună.

          Anul ăsta mi-am propus să încercam să colorăm ouă și acum și de Înălțare, împreună. Poate îl cooptăm și pe tati în inițiativele noastre/mele sau poate nu.